Relatii Internationale

Prezentare

Biroul de Relatii Internationale

Biroul Erasmus+

Documente

Documente BRI

Documente Erasmus +

Programe europene

Erasmus +

Programe de cooperare cu SEE

Alte programe

Spatiul francofon

Filiere

Burse

Retele Universitare

Centre de Reussite Universitaire

Projet AUF 2014-2016

Admitere studenti internationali

EU & Non-EU

Etnici romani si diaspora

Echivalare studii pentru admitere

Administrare

Cluj-Napoca

Baia-Mare

Europass în contextul preocupărilor europene al dezvoltării şi modernizării sistemelor de învătământ

In 2004, la Mastricht, miniştrii învăţământului din 32 de ţări europene, partenerii sociali europeni şi Comisia europeană au decis să dezvolte cooperarea în vederea:

Procesul Copenhaga , Comunicatul de la Mastricht sau programul „Educaţie şi formare 2010” sunt contribuţii la strategia Consiliului european de la Lisabona care vizează obiective, la nivel naţional sau european, centrate pe aspecte cheie:

Printre primele obiective la nivel naţional a fost acela de a utiliza instrumente şi principii comune, convenite în plan european, pentru a susţine reforma şi dezvoltarea sistemelor şi practicilor naţionale, printre care şi transparenţa în formare (EUROPASS) în cadrul mobilităţii pe Piaţa internă a unei Europe unite.

Decizia 2241/2004 a Parlamentului European şi a Consiliului a instaurat un cadru unic la nivel comunitar pentru transparenţa calificărilor şi competenţelor denumit EUROPASS.

Europass a fost conceput în scopul încurajării mobilităţii şi a învăţării de-a lungul vieţii, într-o Europă extinsă. Europass reprezintă un cadru unic care cuprinde 5 instrumente ce favorizează transparenţa diplomelor, certificatelor şi competenţelor. Cinci documentele existente anterior au fost adunate într-un singur document denumit sugestiv Europass. Transparenţa este un element decisiv în recunoaşterea calificărilor profesionale.

Documentele Europass:

Cluj-Napoca, str. Memorandumului, nr. 28, tel: +40-264 -202595, e-mail: international@staff.utcluj.ro

© Biroul Relatii Internationale 2016